Gând pentru suflet

„Viaţa nu e o înşiruire de evenimente, ci RELAŢIE. Relaţie cu Viaţa Care este Dumnezeu, direct şi prin toate darurile Lui. Şi relaţii cu toţi cei vii şi cu toate darurile lor.”
Maica Siluana Vlad

„Este o singură cale senină: trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră.” 
Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei

"Învaţă să nu ripostezi, să nu te justifici, să nu ai ultimul cuvânt, să te rogi pentru cei care te jignesc, să accepţi că te poţi înşela chiar şi când eşti sigură, sigură că ai dreptate..."
Maica Siluana

„De multe ori omul se mâhneşte pentru păcatele pe care le-a făcut şi se căieşte pentru ele, dar nu pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului rănit. Adică, înainte de a păcătui, omul avea o părere bună despre sine, dar când a păcătuit nu mai poate să aibă aceeaşi părere, şi aceasta îl face să sufere. În cazul acesta nu este vorba despre pocăinţă adevărată.”
Arhim. Simeon Kraiopulos, Taina suferinţei


„Omul în fiecare moment, în fiecare clipă are parte de suferinţă. În loc să laşi să se irosească suferinţa, poţi avea o atitudine potrivită înaintea lui Dumnezeu, fie că te afli în casă, în sala de clasă sau în orice alt loc. Deşi îţi vine să oftezi pentru că suferi, binecuvântează pe Dumnezeu şi pe neaşteptate, fără zgomot, vei simţi în sufletul tău binele, acel bine care nu se întâmplă în nici un alt fel.”
Arhim. Simeon Kraiopulos, Taina suferinţei

„Omule, învaţă smerenia lui Hristos şi Domnul îţi va da să guşti dulceaţa rugăciunii. Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, spovedeşte-te cu sinceritate, şi rugăciunea te va iubi. Fii ascultător, supune-te cu bună conştiinţă stăpânirilor rânduite, fii mulţumit de toate şi atunci inima ta se va curăţa de gândurile deşarte. Adu-ţi aminte că Domnul te vede şi teme-te să nu întristezi cumva pe fratele tău; nu-l judeca şi nu-l dispreţui nici măcar cu o privire, şi Duhul Sfânt te va iubi şi te va ajuta El Însuşi întru toate.”
Sf. Siluan

“Fiecare om este o altă mântuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodată în istorie şi în toată creaţia, şi niciodată nu va mai fi. Şi asta are de-a face cu măreţia fiecărui om. Şi deci fiecare este o cu totul altă cale decât oricare alt om, dintru nefiinţă întru fiinţă. Se aseamănă căile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodată identice.”
Părintele Rafail Noica, Cultura duhului

"Smereşte-te şi acceptă că Dumnezeu nu este slujitorul dorinţelor noastre, oricât de înalte şi spirituale ar fi, ci al mântuirii noastre. Iar mântuirea înseamnă în primul rând eliberarea din robia împotrivirii şi revoltei. Când El ne cere "nu vă împotriviţi celui rău" ne oferă o cheie fără de care nu putem deschide uşa încrederii şi iubirii în lucrarea Lui mântuitoare." 
Maica Siluana


Chiar dacă-ţi face rău toată lumea, să nu zici: ”Acesta mi-a făcut rău…!”. Nu ţi-ar fi făcut nimic dacă n-ar fi îngăduit Dumnezeu. Iar El a lăsat aşa lucrurile pentru că aveai nevoie de suferinţă.
Atunci când suferinţa nu ne mai este necesară, Dumnezeu o ia de la noi. Dacă ea continuă, dacă rămâne, înseamnă că ne este de folos.
Arhim. Simeon Kraiopulos



„O iubire adevărată nu face rău nimănui. O iubire care produce suferinţă nu este iubire. Aceea este atracţie, este plăcere, este egoism.”
Maica Siluana

Dacă tot sufletul ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de mult ne iubeşte, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui şi nici n-ar mai murmura niciodată.
Sfântul Siluan

Ia-ţi, aşadar, fiecare fir din veşmântul tău murdar şi arată-l Domnului şi cere-I să te facă aşa cum te doreşte, făcând „tot ce-ţi va cere”! Merită!
M. Siluana