„Pe mine cel rătăcit în munţii relelor neascultări caută-mă, Cuvinte, şi la Tine mă cheamă alungând departe năravurile cele rele ale gândului meu. Şi fiind mort înviază-mă iarăşi, şi cu postul mă curăţeşte pe mine, cel ce strig cu plângere neîncetat: Stăpâne Hristoase, milostiveşte-Te spre mine, pentru mare şi bogată mila Ta.” „Începând postul săptămânii a treia, pe cinstita Treime să O lăudăm credincioşii, săvârşind cu bucurie cealaltă vreme a lui; şi patimile trupeşti slăbindu-le, să culegem din sufletele noastre flori dumnezeieşti, ca să împletim cununi stăpânei zilelor (ziua Învierii). Ca toţi purtând cununi, să lăudăm pe Hristos ca un biruitor.”
Vecernia zilei de luni, în a III-a săptămână din Post
Postul nu înseamnă abstinenţă şi atât. Înseamnă înlocuirea mâncării cu hrană sufletească. Dacă în general stomacul este o grijă care ne ocupă destulă energie şi resurse, Postul ne oferă o perioadă în care să uităm de grija asta şi să dăm de mâncare şi sufletului.
Spunea Părintele Mihoc, profesorul nostru de Noul Testament din facultate, că dacă ne e greu să postim, înseamnă că nu postim corect. Pentru că dacă înlocuim grija şi gândul la mâncare cu hrană duhovnicească (participarea la slujbe în primul rând, apoi rugăciune şi lectură duhovnicească), nu mai simţim foamea. Astfel se întâmplă că într-o zi în care nu mănânci nimic pentru a participa la Liturghia Darurilor, care este după-amiaza spre seară, mai poţi să stai şi la Sf. Maslu şi să te trezeşti că se face 8-9 seara, te duci acasă şi tot nu îţi este foame.
Am experiat toate acestea pe pielea mea, de aceea cred că slujba Canonului celui Mare este indispensabilă pentru a intra în atmosfera Postului Mare. Dacă nu puteţi participa direct, ascultaţi-o la Trinitas, sau pe internet, sau cum ştiţi, dar nu lăsaţi să treacă săptămâna fără Canonul cel Mare.
Iată ce ne spune Sinaxarul despre această slujbă: Sf. Andrei Criteanul, „culegând şi strângând la un loc toată istoria Vechiului şi Noului Testament, a alcătuit cântarea aceasta de la Adam până la înălţarea lui Hristos şi predica Apostolilor. Prin canonul acesta îndeamnă tot sufletul să râvnească şi să urmeze, după putere, toate faptele bune ale istoriei Vechiului şi Noului Testament, să fugă de toate faptele rele şi să alerge totdeauna la Dumnezeu, prin pocăinţă, prin lacrimi şi mărturisire şi prin alte fapte bine plăcute lui Dumnezeu. Atât este de curgător şi de armonios acest Mare Canon, încât poate să moaie şi cea mai învârtoşată inimă şi să o deştepte spre săvârşirea binelui, chiar numai dacă-l cântă cineva cu inimă zdrobită şi cu potrivită luare-aminte.”
Iată un fragment din partea care s-a cântat astăzi:
Canonul cel Mare, cântarea I (marţi seara)
"Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!
Întrecând eu uciderea lui Cain, de voie m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele viclene.
Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană.
Precum Cain aşa şi noi, ticăloase suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă netrebnică; pentru acestea ne-am osândit împreună.
Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o, Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecătorul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc.
Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte mi-au pus mie asupră-mi gândurile cele ucigătoare.
De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti Iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel risipitor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.
Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc."
Săptămâna asta mai puteţi participa la Canon mâine seară şi joi seară.
„Călătoria virtuţilor s-a deschis. Cei ce voiţi să vă nevoiţi intraţi, încingându-vă cu nevoinţa cea bună a postului. Căci cei ce se luptă după lege, după dreptate se şi încununează. Şi luând toată întrarmarea Crucii, să ne luptăm împotriva vrăjmaşului, ca un zid nestricat ţinând credinţa, şi ca o platoşă rugăciunea, şi ca un coif milostenia. În loc de sabie, postul care taie toată răutatea de la inimă. Cel ce face acestea va primi cununa cea adevărată de la Împăratul tuturor, Hristos, în ziua judecăţii.”
Utrenia din Duminica Iertării
Am finalizat pomelnicul împreună cu micul canon de rugăciune, la care, cu permisiunea voastră, am adăugat o rugăciune pentru cei bolnavi, care cred că se află în gândurile voastre, ale tuturor. Puteţi descărca pomelnicul dând clic pe linkul de mai jos (valabil 10 zile):
Călătorie cu folos să avem, sub binecuvântarea lui Dumnezeu! Sărut-mâna părinţilor şi Maicii Siluana, care se roagă pentru noi, şi vă îmbrăţişez pe toţi! cu mult drag Natalia
Începând din seara aceasta suntem în Duminica Iertării. Nu putem pleca în călătoria Postului fără a face un popas în Duminica Iertării, fără a lua cu noi acest „bagaj”, cum l-am numit anul trecut.
E uşor să iertăm din gură, ipocrit, fariseieşte. E greu să iertăm adevărat, din tot sufletul. Mai degrabă am putea spune că E IMPOSIBIL! Şi totuşi… putem ierta! Cum? chemându-L pe Domnul, să ierte El! Iar El, cuminte, ne ascultă şi vine şi curăţă resentimente, subtile dorinţe de răzbunare ascunse civilizat sub masca ironiei şi multe alte răutăţi, adică toată mizeria adunată în noi în urma neiertării. O bună ocazie pentru a pune un început bun vindecării noastre: Seminarul iertării.
Mâine seară e Vecernia Iertării, în cadrul căreia preotul îşi schimbă veşmintele luminoase cu cele întunecate, iar cântările de la strană anunţă începutul Postului. La sfârşitul ei cei prezenţi îşi cer iertare unii de la alţii, într-un ritual emoţionant. Pentru că nu voi avea ocazia să o fac personal, faţă către faţă, vă rog şi eu: iertaţi-mă!
Vă fac invitaţia încă de pe acum, pentru ca duminică să avem pomelnicul complet. Părinţii care au acceptat din nou să călătorească împreună cu noi primesc pomelnicul la începutul postului şi nu mai au timp să îl tot actualizeze pe parcurs, de aceea e bine să fie cât mai complet de la început. Nu mai repet principiile, nici nu m-am mai gândit la altele, cred că e foarte bine dacă le ţinem pe cele stabilite până acum, pe care le găsiţi aici.
Ele se rezumă foarte concret la 2: 1. să ţinem postul 2. să ne întâlnim în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (ora României). La sfârşitul acestei săptămâni o să fac un document word cu micul canon de rugăciune şi pomelnicul împreună-călătorilor.
Ce înseamnă să fii împreună-călător? Să ţii cele două principii de mai sus (de aceea vă rog să nu treceţi pe pomelnic decât pe cei cu care aţi vorbit şi care sunt de acord să călătorească împreună cu noi, adică să postească şi să se roage cu noi).
Cei care aţi mai participat la această comuniune prin post şi rugăciune ştiţi foloasele. Cei care nu, vă invităm să le aflaţi călătorind împreună cu noi. Vă aştept cu drag! Natalia
Îmi place foarte mult cum prezintă Părintele Schmemann Postul Mare: o călătorie spre Acasă la care suntem chemaţi în fiecare an. O călătorie pregătită cu mare înţelepciune de Biserică. 5 Duminici de dinaintea Postului ne pregătesc treptat, ne „fac bagajele” pentru putea porni în siguranţă şi cu folos. Cred că de aici am această idee de călătorie în ceea ce priveşte postul şi tot de aici mi-a venit ideea împreună-călătoriei.
Avem deci până acum:
Duminica lui Zaheu – dorinţa (de a ne întâlni cu Dumnezeu)
Duminica Vameşului şi Fariseului – smerenia
Duminica Fiului Risipitor – întoarcerea din exil
Şi iată că urmează, mâine, Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi – care ne pregăteşte intrarea în săptămâna de postire parţiala (fără carne), deci nici măcar trupul nu intră în post dintr-o dată, fără pregătire.
Părintele Schmemann ne explică cum nu se poate mai bine rostul Duminicii. Ea ne pune în faţă faptul că va exista o Judecată. Care este criteriul după care vom fi judecaţi? DRAGOSTEA. Iată câteva fragmente:
„Când Hristos va veni să ne judece, care va fi criteriul judecăţii Lui? Parabola ne răspunde: iubirea – nu numai o simplă preocupare umanitară pentru o justiţie abstractă si pentru “săracii” anonimi, ci iubirea concretă si personală pentru cel de lângă mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a făcut să-l întâlnesc în viaţa mea.”
„Iubirea crestină este “imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi el, si pe care Dumnezeu, în iconomia Sa vesnică si tainică, a hotărât să-L aducă în viata mea, fie chiar si pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face “o faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însotiri în Dumnezeu Însusi. Pentru că, într-adevăr, ce este dragostea decât acea putere tainică ce transcende întâmplătorul si exteriorul din “celălalt” – prezenta sa fizică, treapta socială, originea etnică, capacitatea intelectuală – si ajunge la suflet, unica “rădăcină” personală a fiintei umane, partea divină din el? Dacă Dumnezeu iubeste fiecare om, aceasta se întâmplă pentru că El cunoaşte comoara nepreţuită si absolut unică, “sufletul” sau “sinele” pe care El le-a dăruit fiecăruia în parte. Iubirea crestină este atunci participarea la acea cunoaştere divină si darul acelei iubiri divine.”
"Parabola Judecatii de Apoi ne vorbeşte despre iubirea creştină. Nu toti suntem chemati sa lucram pentru “umanitate“, cu toate acestea fiecare dintre noi a primit darul si harul iubirii lui Hristos. Stim ca toti oamenii au nevoie in cele din urma de aceasta iubire personala – recunoasterea sufletului unic din ea, in care frumusetea intregii Creatii se reflecta intr-un mod unic. Stim, de asemenea, ca oamenii sunt in temnita, ca sunt bolnavi, insetati si infometati pentru ca acea iubire personala i-a negat. Si in cele din urma stim ca totusi, oricat de ingust si de limitat este cadrul existentei noastre personale, fiecare dintre noi s-a facut responsabil de o mica parte din Imparatia lui Dumnezeu, s-a facut responsabil de acest dar al iubirii lui Hristos. Astfel, chiar daca am acceptat sau nu aceasta responsabilitate, chiar daca am iubit sau am refuzat sa iubim, vom fi judecati. Pentru că <intrucatunuia dintre acestia prea mici frati ai Mei ati facut, Mie mi-ati facut…>“.
Să nu uităm deci, CRITERIUL ESTE DRAGOSTEA. Şi nu dragostea pentru „umanitate”, ci dragostea pentru persoanele din jurul nostru, concrete, fiecare după numele lui, ca şi creaţie minunată a lui Dumnezeu. Chiar dacă e greu să vedem uneori chipul lui Dumnezeu în unii oameni, el există. Să nu uităm asta.
