miercuri, 30 decembrie 2009

Am venit sa colindam

Cum am spus aici, am avut anul acesta 7 mici concerte prin parohiile noastre (şi nu numai).
Pe cei pe care nu v-am putut colinda în direct, o facem acum, prin intermediul unui fragment din concertul de la noi:


Apostolia - o parte din concert - Nasterea Domnului


Despre cum a fost Naşterea Domnului la noi, am făcut un filmuleţ:


Nasterea Domnului la noi


Cu speranţa că v-am împărtăşit (în ciuda neajunsurilor tehnice) măcar o fărâmă de bucurie, vă doresc toate cele de folos spre mântuire!
Natalia

marți, 29 decembrie 2009

Finalul împreună-călătoriei


Împreună-călătoria noastră din Postul Naşterii Domnului s-a încheiat. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut această jertfă de a vă ruga în fiecare seară pentru persoane care v-au fost (majoritatea cel puţin) necunoscute. Nădăjduiesc însă că jertfa tuturor a fost răsplătită, pentru că Mult Milostiv este Domnul nostru, iar împreună-rugăciunea este mult folositoare. Şi, cum spunea un părinte împreună-călător, poate va rândui El să ne cunoaştem şi faţă către faţă.
Iar în numele vostru, al împreună-călătorilor, le mulţumesc părinţilor (atât de mulţi!) care au avut dragoste şi jertfă de a se ruga şi pentru noi…
Iată-i pe toţi împreună-călătorii adunaţi până la final:


Nădăjduiesc să ne întâlnim din nou în post şi rugăciune în Postul Mare!
Sărut mâna părinţilor şi vă îmbrăţişez pe toţi, cu drag şi bucurie
Natalia

[edit] Gânduri ale împreună-călătorilor găsiţi la comentarii şi aici:
Ramona: Multumesc impreuna-calatorilor

joi, 24 decembrie 2009

Invitatie...

... de data asta la concert. Cei care au urmarit blogul si anul trecut stiu de mini-concertele noastre din zilele de Craciun. Programul de anul acesta este urmatorul:
Vineri, 25 decembrie
ora 17 - Ohaba
ora 18 - Şercăiţa
ora 19 - Bucium
ora 20 - Şinca Nouă

Sâmbătă, 26 decembrie
ora 16 - Olteţ
ora 17 - Victoria (biserica Sf. Ilie)
ora 18 - Ucea de Jos.

În principiu se ţin în biserică (posibil însă ca în funcţie de enoriaşi să se ţină la Căminul cultural). Cei care sunteţi de prin judeţul Braşov poate reuşiţi să ajungeţi la unul din ele (oferta e bogată, cred :))

Natalia

miercuri, 23 decembrie 2009

Domnul Care vine să ne dezlege din îndobitocire...

În ieslea necuvântătoarelor Te culcă Fecioara, Cuvântule al lui Dumnezeu Cel fără de început, pe Tine, Cel ce ai primit început mai presus de înţelegere; că vii să mă dezlegi pe mine din îndobitocirea pe care am îndurat-o din răutatea şarpelui; şi Te-ai înfăşat în scutece, ca să rupi feşele şi legăturile greşelilor mele, Cel ce eşti bun şi iubitor de oameni. Pentru aceasta măresc, cânt şi mă închin cu bucurie mare venirii Tale în trup, prin care mă liberez.
Vecernia zilei de 22 decembrie


marți, 22 decembrie 2009

Din frumusetea slujbelor...


Foarte greu mai ajung la calculator în ultima vreme, însă nu pot să nu vă împărtăşesc o fărâmă din minunăţia slujbelor din această perioadă:

Să prăznuim mai înainte, popoarelor, sărbătoarea Naşterii lui Hristos şi, ridicându-ne mintea spre Betleem, să ne suim cu gândul şi să vedem cu ochii cei sufleteşti pe Fecioara, mergând să nască în peşteră pe Domnul tuturor şi Dumnezeul nostru.
Vecernia zilei de 20 decembrie

Înscriindu-Te, Hristoase, cu robii, din porunca cezarului, din milostivire vii să dai libertate, viaţă şi izbăvire robilor celor nerecunoscători, Îndelung-Răbdătorule, şi să mântuieşti sufletele noastre, ale celor ce ne închinăm mântuitoarei sărbători a Naşterii Tale, care se apropie.
Vecernia Duminicii Sfinţilor Părinţi

Mai avem două seri de împreună-rugăciune şi, vorba părintelui meu: Îmi va părea rău că se termină! Multă bucurie mi-a adus împreună călătoria cu voi, printre care şi două seri în care ora 22 ne-a prins împreună cu alţi drumeţi, având astfel şansa de a ne ruga împreună fiind aproape şi fizic. Şi, acum câteva zile, am şi întâlnit o împreună-călătoare pe care o cunoşteam doar după nume. Mă bucură mult când întâlnirile noastre virtuale sunt punct de plecare pentru vederea faţă către faţă, autentică...
Vă îmbrăţişez cu drag pe toţi şi sărut mâna părinţilor, cu drag şi multă bucurie!
Natalia

miercuri, 16 decembrie 2009

Apostolat: ultimul numar din acest an


Ultimul număr din Apostolat m-a făcut total absentă din sfera blogurilor. Am ţinut doar legătura cu împreună călătorii, prin rugăciunea de la ora 22, care îmi aduce în continuu multă bucurie şi curaj. Să vă arăt însă şi ce am făcut cât am lipsit :).

În primul rând vreau să vă mulţumesc celor care aţi fost alături de noi, redacţia Apostolatului, şi ne-aţi răspuns la întrebările sondajului. Am făcut o actualizare a situaţiei ca un edit la sondajul de opinie. Totodată punem la punct şi un serviciu de abonamente, despre care voi putea spune mai multe zilele următoare.
Iată şi câteva dintre titlurile ultimului număr:

Câteva aspecte despre vaccinare, despre care am vrut să publicăm ceva de mai multă vreme, însă m-a descurajat lipsa asumării unei păreri. Iată însă că în amalgamul de informaţii controversate, am găsit şi două păreri asumate:
şi despre:
Din rubrica "Cu Dumnezeu în casă" nu vă spun decât despre:
pentru a nu vă ispiti cu reţetele de dulce, pentru masa de Crăciun. :)

Toate articolele le găsiţi aici, iar ediţia de tipar aici.
Cu drag,
Natalia

luni, 7 decembrie 2009

O noua actualizare a pomelnicului


Câţiva dintre părinţi care călătoresc împreună cu noi m-au rugat să fac o actualizare într-un document nou, pentru că nu au timp să îşi actualizeze de pe blog. Îl pun şi aici, poate mai foloseşte cuiva.

Pomelnic Impreuna Calatori 6 Dec 2009

Natalia

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Sfantul Nicolae este adevaratul Mos Craciun


Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX.
Continuarea aici.

Un alt articol:
Adevărul despre "Moş Nicolae"

Sfântul Nicolae să ne umple ghetuţele sufletului cu multe daruri duhovniceşti, pentru a avea cu ce să Îl întâmpinăm pe Marele Dăruitor, de Naşterea Sa!
Post cu folos şi bucurie în continuare!
Natalia