joi, 20 noiembrie 2008

Sa ne bucuram de Domnul

De mâine în cântările de la strană se aud şi catavasiile Naşterii Domnului, prilej cu care vă pun la inimă două colinde bizantine:



VENIŢI CU TOŢII DIMPREUNĂ


Veniţi cu toţii dimpreună
Să ne facem voie bună,
Să ne bucurăm de Domnul
Şi să strigăm cu tot omul.


Că ne e Domn şi mîntuinţă
Şi să strigăm cu credinţă.
Lui din hotarele toate
I se-nchină ţări şi gloate;


Că marea cu valuri înalte
De-a Lui mînă sunt lucrate;
De El sunt făcuţi şi munţii
Şi brazii mari şi mărunţii.


El a făcut tot pămîntul
Singur, numai cu cuvîntul.
Şi nouă ne este Domnul
Împărat peste tot omul.


Iar câţi în el nu crezură
Ispitiră şi văzură
Părăsiţi de Domnul fură
Căzând din dreapta Lui mână.






SLAVĂ SĂ AIBĂ NESFÂRŞITĂ

Slavă să aibă nesfârşită
Dumnezeirea-ntreită
Unimea nedespărţită.

Tatăl Atotţiitorul
Şi Fiul Izbăvitorul
Şi Duhul Mângâietorul.

Unul fiind în trei feţe
S-a pogorât să ne-nveţe
Să ne-arate cu blândeţe.

Să pricepem să-nţelegem
Să cunoaştem să alegem
La iad în munci să nu mergem.

Că în cer sunt multe case
Împodobite frumoase
Tot cu raze luminoase,

Unde drepţii se adună
Cu toţi sfinţii împreună
Şi îşi fac tot voie bună.

Şi cântând c-o glăsuire
Dănţuiesc într-o unire
Dând lui Dumnezeu mărire.

Post cu bucurie şi folos!
Natalia

Niciun comentariu: