joi, 7 august 2008

Cum şi de ce ne facem semnul Sfintei Cruci?

Creştinii s-au însemnat dintotdeauna cu semnul sfintei cruci. Cele mai vechi mărturii le avem din sec. II, de la Iustin Martirul şi Filosoful, care spune despre creştini că îşi făceau cruce când plecau şi se întorceau acasă, înainte şi după masă, precum şi înainte să moară. Acest act de cult a fost transmis din generaţie în generaţie până astăzi. Mai ştim noi însă de ce ne facem cruce şi cum se face semnul sfintei cruci?

Cum îl batjocorim pe Dumnezeu prin cruce…

Crucea îl însoţeşte pe creştin în viaţa de zi cu zi. Ne însemnăm cu semnul sfintei cruci în timp ce ne rugăm, mai ales atunci când sunt pomenite persoanele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, dar şi atunci când intrăm sau ieşim din casă, înainte de începerea lucrului şi după terminarea lui, înainte de masă şi după masă, când intrăm şi ieşim din biserică, când trecem pe lângă o biserică sau o troiţă, în timpul slujbelor de la biserică, când ne e frică sau în orice fel de împrejurare...

Aşa ne-am pomenit, aşa am fost învăţaţi, aşa am văzut că fac cei mai mulţi creştini. De multe ori însă facem acest gest fără gândul la Dumnezeu, fără să ştim semnificaţia şi importanţa lui. Astfel ne facem semnul crucii în grabă, preferând trei cruci stâlcite în locul uneia după rânduială, sau făcând câte o cruce mică pe piept, abia sesizabilă. Automatismul acestui gest este de cele mai multe ori păgubitor, atât pentru noi, întrucât ne lipseşte de participare activă la un act de cult, de angajare într-o relaţie vie cu Dumnezeu, cât şi pentru cei de lângă noi, întrucât aceştia se smintesc când ne văd batjocorind semnul crucii. Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt aspru pentru cei ce fac semnul sfintei cruci în grabă şi cu superficialitate, zicând că batjocoresc pe Cel ce a murit pe cruce şi oferă astfel diavolilor un bun prilej de a râde pe seama creştinilor.

Dătătoare de putere

Semnul Sfintei Cruci se face întotdeauna cu mâna dreaptă, astfel: se uneşte degetul arătător cu cel mijlociu şi cel mare, simbolizând unitatea de fiinţă a Sfintei Treimi, degetul inelar şi cel mic se lipesc de podul palmei; se duce mâna la frunte, rostindu-se “În numele Tatălui”, la piept rostind “al Fiului”, la umărul drept, apoi la umărul stâng, rostind “şi al Sfântului Duh”; se lasă apoi mâna în jos spunând “Amin”.

Ducând mâna la frunte, cerem lui Dumnezeu prin acest gest să ne sfinţească şi să ne lumineze mintea, să ne dea înţelepciune; apoi, atingând pieptul, cerem lui Dumnezeu să ne încălzească inima de dragoste şi râvnă pentru El şi pentru tot binele, iar când ne însemnăm la umeri cerem lui Dumnezeu să ne întărească puterile trupeşti şi sufleteşti cu harul Său, pentru a putea duce greul zilei. Însemnându-ne cu sfânta cruce, noi primim putere de la Cel ce S-a răstignit pe ea.

Însemnarea cu sfânta cruce este o rugăciune a trupului, aşa cum sunt şi îngenunchierile, închinăciunile şi metaniile, dar şi un act de credinţă şi de mărturisire a credinţei noastre în Dumnezeu, iar în funcţie de cum ne facem cruce putem vedea cum este şi credinţa noastră: dreaptă sau strâmbă.

Pr. Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 18 - iulie 2008

Niciun comentariu: