miercuri, 14 mai 2008

Drob de nuca

Ajung şi eu iată să mai postez din reţetele pe care le fotografiez de o vreme, dar nu mai apuc să le şi postez... Iată o reţetă de drob de nucă, pe care eu o prefer de câţiva ani de Paşti, în locul drobului tradiţional (şi nu numai de Paşti). E mai uşor de făcut şi e şi… fără carne! Dar în acelaşi timp foarte gustos (de obicei musafirii nu mă cred că n-am pus carne în el :D ).

Iată deci ingredientele:

3 lg griş, 3 lg bulion, 3 lg pesmet, 3 lg lapte, 4 gălbenuşuri, 5 linguri nucă măcinată, 100 ml ulei, 2 leg.ceapă verde, 2 leg. mărar, 2 leg.pătrunjel, 1 lg vegeta, 3 lg orez fiert şi răcit, condimente (după preferinţă)

Se fierbe mai întâi orezul, ca să se răcească între timp. Se amestecă toate ingredientele, cu verdeţurile tăiate mărunt, apoi se adaugă albuşurile bătute spumă.

Se pune într-o tavă de chec şi se dă la cuptor până se rumeneşte.

Niciun comentariu: