joi, 24 aprilie 2008

Miercuri, in Saptamana Patimilor

In urma furtunii nea-a picat internetul, asa ca de marti nu am mai putut intra, din asta am ramas in urma cu meditatiile fiecarei zile. Incerc insa sa recuperez...
La Vecernia de marti seara s-a facut pomenirea zilei de miercuri, care ne pune în faţă două exemple: femeia păcătoasă, care a uns cu mir picioarele Mântuitorului cu câteva zile înainte de Patimi, şi Iuda, care L-a vândut pentru 30 de arginţi. Mesajul zilei este acela că oricât de păcătos ar fi un om, dacă se întoarce la Dumnezeu Acesta îl iartă şi, de asemenea, că şi cei credincioşi trebuie să ia mereu aminte la viaţa lor, pentru că şi Iuda, deşi era un apropiat al Domnului, L-a vândut.
Gestul lui a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post în tot timpul anului.

Iată câteva fragmente din Triod:

„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.“

„Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeli ca un Stăpân, mie celui ce zic: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.“

Denia de Miercuri, în Săptămâna Patimilor (Marţi seara)

În paralel cu dragostea femeii păcătoase ne este pusă şi duplicitatea lui Iuda, care după fapte se arăta apropiat Mântuitorului, însă sufletul lui nu răspundea iubirii Mântuitorului.

„Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înţeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea să vândă pe cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob al vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi“

Vecernia ce se săvârşeşte împreună cu Sf. Liturghie, miercuri dimineaţa

Niciun comentariu: